
1lună experiență
Farfuria Plină nu a apărut din dorința de lux sau aparențe. A apărut dintr-o nevoie simplă: aceea ca oamenii să aibă un loc unde să se simtă bine, fără să se simtă judecați. Credem în oamenii simpli. Oameni muncitori. Pensionari. Familii. Oameni care nu își permit restaurante scumpe, hoteluri de fițe sau evenimente pline de pretenții, dar care merită, la fel ca oricine, bucurie, respect și momente frumoase. La noi nu trebuie să impresionezi pe nimeni. Nu există etichete, nu există fițe, nu există priviri de sus. Există mâncare gătită cu grijă, muzică care te ridică de pe scaun și o atmosferă în care oamenii se simt în largul lor. Sunt multe locuri cu formații celebre, unde lumea stă și ascultă. La Farfuria Plină, oamenii dansează. Râd. Se țin de mână. Nu pentru că ar fi băut prea mult, ci pentru că se simt vii. Nu alcoolul face seara frumoasă. Atmosfera o face. Ne bucurăm cel mai mult când vedem oameni care nu vor să plece, care mai dansează puțin chiar și după ce s-au îmbrăcat, care ne spun simplu: „A fost bine”. Pentru astfel de oameni existăm. Și pentru astfel de momente mergem mai departe.
Pachete de 6 zile cu cazare, masa si petrecere., de la 100 de lei/zi de persoana
Cu pita noastră caldă, slana afumată, ceapa, dar și grătarele suculente, poți spune cu mâna pe inimă că n-ai mai mâncat demult așa bine.
6 zile/5 nopți cu cazare și 3 mese pe zi+ o petrecere cu lăutari pentru cei care doresc să-și resfețe simțurile cu o mâncare gustoasă și să se bucure de munte.
Organizăm surprize cu efecte speciale pentru iubita inimii tale
Dacă nu vrei o petrecere cu tămbălău și vrei să te bucuri de compania unor prieteni de calitate, noi îți oferim o varianta cu 60 de locuri in interior si inca 40 de locuri pe terasa. Numar minim de persoane-20
Zile de naștere cu muzică, dans și lăutari și un meniu așa cum mâncau boierii.
